Rugăciunea Sfântului Ciprian

Rugăciunea Sfântului Ciprian împotriva vrăjilor, farmecelor, blestemelor, descântecelor, deochiului. Îndatoririle creștinului

Pentru ca am prezentat viața Sfântului Ciprian (https://revelatiinesfarsite.wordpress.com/2012/10/02/2-oct-sf-ciprian-sfantul-care-a-fost-mare-vrajitor/ ), se impune să amintesc și de Rugăciunea Sf. Ciprian. Acest sfânt este cinstit ca cel care înlătură farmecele și vrăjile. Rugăciunea  Sf. Ciprian, pe care o găsim la sfârşitul acatistului, este o rugăciune puternică, dar care poate fi citită și de credincioși, nu numai de clerici.

“Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule şi Chivernisitorule a toate, Sfânt şi slăvit eşti, Împaratul împaraţiilor şi Domnul domnilor, slavă Ţie.
Tu cel care locuieşti în lumina cea nepătrunsă şi neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului şi nevrednicului robului Tău, depărtează demonii şi stinge viclenia lor de la robii Tăi, revarsă ploaia la bună vreme peste tot pamântul şi fă-l să dea roadele lui, copacii şi viile să-şi dea deplin rodul lor, femeile să fie dezlegate şi eliberate de nerodirea pântecului, acestea şi toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă şi toată zidirea de toate legăturile diavoleşti.
Şi dezleagă pe robuI Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui, de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor şi ale puterilor potrivnice.
Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul parinţilor noştri, toată lucrarea satanei, Tu cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji şi de toate lucrările şi de toate legăturile lui, şi distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea PreaSfântului Tău nume.
Aşa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul, şi dezleagă pe robul Tău (numele), de toate legăturile satanei şi dacă este legat în cer sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare sau cu fier sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor, sau cu al peştilor, sau prin necuraţie, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă a venit prin unghii de om, de animal sau gheare de pasăre, sau prin şerpi (vii sau morţi), sau prin pământul morţilor, sau dacă a venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în clipa aceasta, Doamne, cu puterea Ta cea mare.
Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoşti şi ştii toate, dezleagă, sfarmă şi distruge acum, lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele), păzeşte-l cu toţi ai casei lui de toate uneltirile diavoleşti.
Zdrobeşte cu însemnarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Crucii Tale toate puterile potrivnice.
Pustieşte, distruge şi depărtează pentru totdeauna lucrările magiei, vrăjitoriei şi fermecătoriei de la robul Tău (numele).
Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul robul Tău cu toţi ai casei mele şi dezleagă-i de demonul de amiază, de toata boala şi de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputinţa, prostia, neînţelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, şi de toate rătăcirile şi greşelile, ştiute şi neştiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat eşti în veci. Amin.”

 

Pe Calea Victoriei, nr.12, între străzile Stavropoleos și Lipscani, se afla Biserica Sfantul Ciprian – Zlătari. În aceasta biserică este prezentă mâna dreaptă a Sfântului Ciprian, făcătoare de nenumărate minuni până în zilele noastre.

CE TREBUIE SĂ FACĂ CREȘTINII PENTRU A SE IZBĂVI DE VRĂJI ȘI ALTE LUCRĂRI DIAVOLEȘTI

Este greșit și un păcat ca cineva să apeleze la descântători pentru izbăvirea de deochi, sau să rostească descântece și cu atât mai mult să meargă la vrăjitori fie pentru a face rău cuiva, fie pentru a căuta să se dezlege. Cine face așa ceva atrage asupra lui influența diavolească din care nu se scapă ușor.

Cel ce crede cu tărie în Dumnezeu, cel ce se roagă și merge regulat la biserică nu va cere niciodată ajutor diavolilor și vrăjile nu vor avea putere asupra lui.

Cei ce au mers la vrăjitori, la ghicitori și au cerut ajutorul lor, dacă vor să se mântuiască, mai întâi să se spovedească de acest păcat și să ceară canon. Apoi să nu mai apeleze niciodată la vrăjitori, ci numai la Dumnezeu.

În cele mai multe cazuri vrăjile au putere asupra noastră din cauza păcatelor noastre.

Pentru a birui aceste lucrări diavolești, creștinii trebuie în primul rând să facă ceea ce trebuie să facă orice credincios: să postească toate miercurile și vinerile și să țină cele patru mari posturi de peste an (Postul Paștelui, Postul Crăciunului, Postul Sfinților Apostoli și Postul Sfintei Marii), să meargă in duminici și sărbători la Sf. Liturghie, să se spovedească și să se împărtășească (dacă primesc dezlegare de la duhovnic), să se roage zilnic (să aibă canon de rugăciune: rugaciunile de dimineață și de seară, rugăciunile meselor, metanii, după canonul dat de duhovnic).

În plus, cine are probleme legate de vrăji, ar mai putea: să postească și în zilele de luni, să meargă la slujbe de Sfântul Maslu, să se îngrijească să aibă pomelnic la mănăstiri, să stropească în forma Sfineti Cruci prin casă și în gospodărie cu Aghiazmă Mare în perioada 6 ian. -14 ian. și cu Aghiazmă Mică în celelalte zile, zicând rugăciunea “Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui…”, să se roage mai mult (Acatiste etc.), să practice Rugăciunea lui Iisus, să citească cărți duhovnicesti (Viețile Sfinților etc.), Sfânta Scriptură, să cheme preotul acasă ca să sfințească locuința, să citească rugăciuni pentru dezlegarea de vrăji și farmece.

Intrebarea este: ce detine cu adevarat un Om, notiune pe care sa o considere proprietatea lui si din care poate da si altora?

Iata pe ce suntem proprietari: Omul este conceput ca un producator perfect de energie. Practic, in fiecare moment, indiferent de vointa noastra, noi procesam si producem o anumita energie. Este adevarat ca aceasta productie individuala devine optima cand atingem o stare anume(dragoste/iubire). In rest, tot ceea ce ne completeaza viata sunt iluzii(in adevaratul sens al cuvantului) sau intentii ale mintii. Cand aceasta productie de energie este sugrumata de mental, apare boala ca o consecinta a unui mecanism deficitar(nu mai avem energie). Un exemplu: doi oameni necunoscuti trec pe strada, unul pe langa celalalt! Mental, cele doua entitati sunt separate, energetic, se produc schimburi energetice in ambele sensuri cu unicul scop de a optimiza productia de energie a fiecaruia. Indiferent de vointa(mental) noastra exista o "ratiune" a vietii peste vointa noastra care are un unic scop: sa nu fie intrerupta productia de energie! Ce se intampla cu atat de multa energie(din starea de iubire)? Suntem 7 miliarde de suflete! Aici intervine Creatia si scopul pentru care traim o viata, unicul scop. Mecanismul nostru interior prin care reusim sa procesam si sa generam energie reprezinta o adevarata minune "tehnologica". Toti marii savanti au spus: totul este energie, totul vibreaza! Aceasta energie este proprietatea noastra unica, averea noastra care este intr-un punct maxim cand ne nastem! Avem capacitatea si inzestrarea sa putem darui din ea. Indiferent de optiunea noastra de a da sau de a nu da, energia noastra tot pleaca catre unde este nevoie de ea. De ce? Pentru ca si primim cu sau fara vointa noastra.

PARINTELE PANTELIMON

Parintele Pantelimon de la Manastirea Oasa: "Depresia apare atunci cand oamenii nu-si mai inteleg menirea pe acest pamant"

- S-a retras din lume la poalele Munţilor Şureanu, unde trăieşte în post şi rugăciune, cu bucuria de a fi alături de fraţii săi întru Hristos. Absolvent de Belle Arte, pictor de icoane şi fotograf, Părintele Pantelimon Şuşnea e şi un minunat vorbitor, ale cărui cuvinte învăluite de har au salvat de la naufragiu sufletesc mii de tineri. I-am căutat prezenţa mângâietoare în Postul Paştelui, pentru a găsi răspunsuri despre o suferinţă adesea subestimată, ce ameninţă să se transforme într-o boală a secolului. Un îndreptar de vindecare şi de înviere sufletească 

"Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii"

- Azi, mai mult ca oricând, pare că am ajuns într-o fundătură. Statisticile spun că un român din zece suferă de depresie. Părinte, ce spune asta despre vremurile în care trăim?

- O lume atinsă de depresie e o lume lipsită de bucurie şi dragoste. E o lume alienată şi însingurată, o lume urâtă, care şi-a pierdut reperele, în care s-a pierdut dimensiunea verticală şi în care omul se desfăşoară numai pe orizontala existenţei, într-o diversitate infinită şi goală. E o lume care nu mai are nimic de spus. O lume goală de Dumnezeu, în care bucuria e confundată adesea cu plăcerea. Or, bucuria adevărată ţine de resorturi mult mai profunde, e împlinirea deplină a rostului tău ca om şi e strâns legată de înaintarea în viaţa spirituală. Depresia apare atunci când oamenii nu-şi înţeleg destinul, menirea lor pe acest pământ.

- Niciunul din oamenii atinşi de depresie nu pare să fi scăpat de gândul obsesiv că viaţa e lipsită de sens. Că nu alegem noi să ne naştem, cum nu alegem când să murim.

- Singurul sens al vieţii e mântuirea. Doar că oamenii cred adesea că mântuirea e ceva ce ni se dă în urma unui verdict final, dacă am făcut nişte fapte bune. Mântuirea e fericirea, e raiul. Raiul nu e un loc. Raiul e starea de relaţie cu Dumnezeu, care se trăieşte încă de aici, de pe pământ. E greu să iubeşti o idee. De aceea Dumnezeu s-a făcut om, ca să ne înveţe că îl putem iubi, iubindu-i pe cei de lângă noi. Mântuirea e dinamica acestei relaţii de iubire, cu toate suişurile şi coborâşurile ei. Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii, în afara unei relaţii. Oamenii uită că Dumnezeu nu este singur, Dumnezeu este o relaţie (o treime), iar noi suntem făcuţi după asemănarea lui. Bucuria se cere împărtăşită, nu se trăieşte în singurătate. De aceea se spune că cea mai mare fericire e să iubeşti şi să fii iubit.

- Sunteţi şi preot duhovnic. Suferinzii de depresie caută alinare la mânăstire?

- Sunt mulţi cei care vin să-şi găsească liniştea la mânăstire, dar asta nu înseamnă că îşi deschid sufletul foarte uşor. Îi recunoşti după chip. Un om nefericit e un om fără strălucire în privire. E apăsat, gârbovit, întunecat şi agresiv, adesea. Când e nemulţumit de el însuşi, omul e agresiv. E ca o fiară rănită, care suferă, e periculoasă şi nu te lasă s-o ajuţi. Dar de cele mai multe ori, în spatele violenţei se ascunde nu răutate, ci suferinţă.

"Dumnezeu nu trădează niciodată"

- Niciodată viaţa n-a fost mai înlesnită ca acum. Şi totuşi, e tot mai multă suferinţă în lume. De unde vine?

- Depresia e o stare de cădere. Apare dintr-o lipsă de împăcare a sufletului cu sine, cu Dumnezeu sau cu oamenii. E o stare de conflict, de ruptură interioară, între suflet şi intelect. O lipsă de echilibru. Depresia înseamnă, în primul rând, o lipsă de dragoste. Oamenii suferă când nu-şi mai pot găsi adăpost în celelalte suflete din jurul lor. Când nu pot găsi sprijin gratuit din partea semenilor lor, oamenii se descurajează şi în relaţia cu Dumnezeu, le e greu să-şi mai imagineze un Dumnezeu iubitor. Dar dacă oamenii mai trădează, fiindcă sunt neputincioşi, Dumnezeu e singurul care nu trădează niciodată. Totuşi, e foarte greu să ajungi la măsura relaţiei cu Dumnezeu, fără să relaţionezi cu oamenii. Avem nevoie de o confirmare şi din partea semenilor, că nu suntem inutili pe lume. De aceea, nu se poate scăpa de depresie fără acea iubire necondiţionată, care nu pretinde nimic în schimb, care nu te judecă şi nu te acuză, ci te primeşte şi te odihneşte.

- Iubindu-i cu adevărat pe cei deznădăjduiţi, i-am putea ajuta să se vindece?

- Ar trebui să fim noi înşine Dumnezeu unii pentru ceilalţi, să-i odihnim şi să le dăm încredere şi adăpost, ca un refugiu pe munte, în timp de furtună. Să-i protejăm şi să le fim casă. Când îl hrăneşti pe celălalt, îl hrăneşti, de fapt, pe Dumnezeu, când îl îmbrăţişezi, el se îmbracă cu tine şi nu-i mai e frig. Când îi vorbeşti, se încălzeşte la vorbele tale. Iubirea e singura scăpare. Am întâlnit oameni care şi-au depăşit stări vecine cu patologia. Nu erau împăcaţi, fiindcă nu puteau să ierte, iar starea aceea de neiertare îi măcina, îi deconstruia lăuntric. Când au reuşit să ierte, să se împace, să-i primească pe cei care le-au greşit în inima lor, şi-au revenit spectaculos. Trebuie doar să ai răbdare. Numai intrarea într-o relaţie de iubire cu ceilalţi poate să astâmpere setea omului. Când omul găseşte odihnă într-o relaţie, îşi revine. Dar pentru asta trebuie să scape de obsesia sinelui.

- Adică să renunţe la egoism?

- Egoismul, voia proprie, sunt cei mai mari duşmani ai noştri. Ne tiranizează şi pe noi, şi pe ceilalţi. Nu putem avea relaţii profunde cu ceilalţi fără lepădare de sine. Dacă nu mă lepăd de sine, îi cer celuilalt să se alinieze la sinele meu, adică să se alinieze la mine în gândire, în simţire, să vadă lumea exact ca mine. Înseamnă să-l înrobesc, să-l privez de libertate. Şi atunci îi anulez fiinţa, el nu mai poate evolua. Începe să se apere şi se îndepărtează de mine, fiindcă simte că am tendinţa de a-l desfiinţa, chiar dacă poate compensez cu lucruri exterioare. Îl răsplătesc cu daruri, dar de fapt îl posed, îl înrobesc, îl transform într-un accesoriu cu care să mă împodobesc. Şi, la final, mă simt la fel de singur. Când eşti liber de obsesiile tale şi de slujirea sinelui, începi să te gândeşti la celălalt cu adevărat, să te gândeşti ce gest ai putea să faci pentru el, fără ca el să-ţi ceară. Ai putea să-l aştepţi cu ceva bun de mâncare? Ai putea să-i duci un pahar cu apă? Ai putea face un drum în locul lui? Ce lucru mai frumos decât să mergi să-i potriveşti pătura la spate, să nu-l tragă curentul, când se culcă? Paradoxul e că abia când te lepezi de tine, te câştigi pe tine şi-l câştigi şi pe celălalt. Îl cucereşti, când renunţi să-l mai cucereşti. Cu cât vrei mai tare să subordonezi şi să controlezi, cu atât eşti mai singur, cu cât te pui mai tare în sprijinul celorlalţi, cu atât eşti mai înconjurat de oameni. Oamenii ar trebui să fie ca lumânările care, consumându-se pe sine, luminează în jurul lor şi îi încălzesc şi pe ceilalţi.

"Nu eşti fericit când aduni, ci când dăruieşti!"

- Nemulţumirea faţă de ceea ce ai creează, şi ea, depresie. Cei mai mulţi dintre oameni tânjesc veşnic după altceva. Viaţa lor e mereu în altă parte. De ce nu-şi găsesc locul şi rostul?

- În spatele multor căutări ale omului se ascunde, de fapt, nevoia lui de divinitate. Oamenii tânjesc după starea de Dumnezeu. Suferă din cauza neputinţei lor, simt că ar putea fi mai mult decât sunt. Dar acest mult mai mult îl transferă în afara lor, în loc să-l acumuleze interior. Tind să aibă în loc să devină. Tind să stăpânească, în loc să dăruiască. Orientată greşit, spre valorile lumii acesteia, tânjirea aceasta începe să se amestece cu frustrarea, fiindcă lucrurile finite nu pot satisface sufletul.

- Unii au tot ce le trebuie: slujba pe care şi-au dorit-o, suficienţi bani să trăiască o viaţă, ba chiar şi celebritate... Şi totuşi, sunt profund nefericiţi. Ce le lipseşte?

- Oamenii aceştia au obiectele pe care şi le doreau, şi-au cumpărat şi oamenii din jur, dar au pierdut din vedere relaţia cu ceilalţi. Sunt dependenţi de lucrurile materiale, tocmai din această nesiguranţă a existenţei unei alte realităţi. Când eşti conştient de veşnicie, te desprinzi uşor de grijile materiale. Nu mai aduni cu disperare. Nu te mai temi de ziua de mâine, începi să ai încredere, deci să ai credinţă. Materia în sine nu poate aduce fericirea, cum nu o poate aduce nici faima artistică sau intelectuală. Nu devii fericit în momentul în care aduni, ci în momentul în care dăruieşti. Valorile, indiferent că sunt materiale, spirituale sau intelectuale, trebuie acumulate pentru a fi dăruite. Materia trebuie transfigurată, trebuie să capete valoare spirituală, prin gesturile noastre de dărnicie şi bunătate. Omul, când încearcă să îngrămădească materia în scop egoist, să strângă avere, o scoate pur şi simplu din circuitul ei firesc, acela de a fi în slujba legăturii dintre oameni. Dar materia e aceeaşi dintotdeauna, ea nu sporeşte. E minunat să te gândeşti că apa pe care o bem noi e aceeaşi, în aceeaşi cantitate, ca acum mii de ani. Aceeaşi apă care circulă, care n-a părăsit planeta. Acelaşi dar, pentru fiecare dintre noi.

- Am observat la mulţi tineri de azi un fel de masochism al nefericirii. Trăiesc suferinţa cu voluptate, hrănindu-se parcă din ea. Se cuibăresc în depresie.

- Există o plăcere perversă, melancolică, o durere de sorginte romantică a omului, de a "se îndulci" cu nişte suferinţe, numai pentru că acele suferinţe pun în mişcare ceva dincolo de instincte, îl fac să-şi simtă sufletul viu şi plin de vibraţie. Incapabili să ia calea mântuitoare a bucuriei (care presupune lucrarea virtuţilor), o aleg pe cea comodă a suferinţei nemântuitoare, care îi condamnă să nu-şi depăşească în veci condiţia. A resimţi plăcere din durere e o malformaţie sufletească. Şi e plăcere, nu bucurie! Voluptatea aceasta a suferinţei e şi un mod de afirmare al oamenilor slabi. E mult mai uşor să te afirmi distructiv! E o formă de a ieşi din anonimat, o nevoie de compătimire, o cerşire, inconştientă, a atenţiei.

"Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită"

- Oriîncotro ne uităm, se promovează modelul omului de succes, veşnic zâmbitor. Fericirea e un imperativ, iar depresia e o ruşine, un stigmat. În faţa unei asemenea presiuni din partea societăţii, neputinţa unora de a se bucura îi afundă şi mai tare în deznădejde.

- Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită şi produce foarte multă frustrare, pentru că oamenii intră în competiţie cu un model ireal, utopic. Viaţa nu e o fericire continuă, cum nu e nici efort continuu. Viaţa e o împletire de strădanie şi bucurie, iar bucuria vine adesea ca răsplată pentru efort, vine din împlinirea unei datorii, a unei sarcini, din felul în care-ţi lucrezi talanţii ce ţi s-au dat. Dumnezeu a muncit şase zile şi în a şaptea s-a odihnit. Obsesia fericirii cu orice preţ e păguboasă. Înseamnă că dorinţele tale au luat-o înaintea vieţii şi au devenit nefireşti. E fundamental să nu-ţi doreşti ceea ce nu se poate, să te bucuri de ceea ce ai, şi de cele bune, şi de cele rele, să găseşti un sens în tot ceea ce ţi se întâmplă. Să încarci de semnificaţie fiecare încercare a vieţii tale. Dacă elimini greutăţile şi efortul vieţii, elimini şi bucuria. O viaţă molatică, trăită în plăcere, e o viaţă în care îţi ratezi împlinirea. Doar încercările plătite cu disconfort sau sacrificiu lasă o urmă în fiinţa omului. Gândindu-te la câştigul pe care îl obţii, nu mai priveşti cu teamă greul şi suferinţa vieţii. Dacă privim lucrurile din perspectiva veşniciei, din lumea aceasta nu ieşim decât cu ceea ce am devenit.

- Intrată pe mâna psihologilor, depresia e tratată precum o boală. Se dau chiar metode de ieşire din depresie, în zece paşi... Putem oare depăşi suferinţele sufleteşti după reţetă?

- Nu ai cum să ajungi la starea de bine fără o lucrare spirituală. Bucuria nu vine decât de la izvorul bucuriei, care e Dumnezeu, nu vine decât din trăirea iubirii. Dar pentru asta, trebuie să ne curăţăm ochii şi să vedem în celălalt chipul lui Dumnezeu. Să trecem de negativele lui (căci negativele nu ţin de profunzimea fiinţei, ci sunt un accident în fiinţa lui) şi să privim mai adânc. Când iubeşti pe cineva, spunea Părintele Iustin, stareţul Mânăstirii Oaşa, eşti ca un scafandru care pătrunde în adâncul oceanelor şi scoate la suprafaţă comorile. Când iubeşti pe cineva îl inspiri, activezi în el puteri de care habar nu avea că le are. Forţe care zac latent în adâncul oceanului. Devenirea noastră ca fiinţe umane este imposibilă fără dragostea celorlalţi. Fiecare om revelează în noi un alt mod al nostru de a fi în lume. Putem fi în foarte multe feluri, în funcţie de câte relaţii profunde activăm în noi. Abia prin trăirea relaţiei ne revelăm pe noi înşine şi înaintăm spre chipul nostru adevărat, care e inepuizabil, care e Dumnezeul din noi. Dar din păcate, activăm unul în celălalt doar 1 % din cât am putea. Trăim o formă foarte diminuată a noastră. Suntem foarte zgârciţi cu noi, nu ne dăm dreptul la viaţă, la devenire. Nu ne iubim îndeajuns.

- Unii oameni sunt dărâmaţi de încercări minore, iar alţii, deşi li se dau greutăţi fără număr, trec prin viaţă cu fruntea sus. De ce unii au tăria de a le înfrunta şi alţii nu? E oare aluatul din care am fost făcuţi atât de diferit?

- Ce le face unora viaţa foarte grea nu e faptul că viaţa e foarte grea în sine, ci faptul că ei nu sunt dispuşi să vadă şi partea luminoasă a greului din viaţă. De aceea este fundamental să găseşti sensul fiecărei încercări sau suferinţe de care te loveşti. Dacă o umpli de sens, îţi găseşti puterea şi seninătatea de a merge mai departe cu fruntea sus. Dacă nu-i găseşti un sens, ea ajunge să te dărâme. Dacă n-ar fi întâmpinat de suferinţă, omul ar fi extraordinar de superficial. Abia încercările vieţii îl fac să gândească mai profund. Cât timp îi merge bine din toate punctele de vedere, stagnează, trăieşte la suprafaţa sa, nu trăieşte cu toată fiinţa. Nu trebuie să ne fie frică de suferinţă. Hristos ne-a învăţat să ne eliberăm de ea. A exorcizat-o în viaţa lui pământească, înfruntând frica de foamete, de nesomn, de durere, chiar şi frica de moarte, care îi ţine pe toţi în robie. Şi, când a ajuns deasupra fricii, a fost liber. Frica de încercările grele ale vieţii ne inhibă şi ne împiedică să fim mai mult decât suntem. Trebuie să avem curajul să gândim pentru noi o viaţă măreaţă. Trebuie să avem curajul să visăm şi să ne visăm mai presus de fricile şi neputinţele noastre.

"Oamenii cu adevărat fericiţi nu ştiu că sunt fericiţi"

- Părinte, trăiţi într-un loc care e raiul pe pământ. La oraş, însă, depresia şi alienarea par mai acasă ca niciodată...

- Lumea adevărată e cea pe care a făcut-o Dumnezeu, nu cea artificială, pe care a creat-o omul. Călugării, se spune, sunt retraşi din lume. Nouă ne place să spunem că suntem retraşi în lume, în timp ce orăşenii sunt retraşi din lume. Ce fericire să simţi ritmurile naturii, să simţi primăvara pământul reavăn, fărâmicios, să vezi cum plesnesc mugurii! La oraş, în spatele atâtor interfeţe de comunicare, s-a pierdut frumuseţea vieţii, acea frumuseţe ritualică din comportament, din gesturi şi din cuvinte, prin care îl cinsteai pe cel de lângă tine. A fost înlocuită de mult tupeu şi de multă îndrăzneală. Ţăranul ştia să încarce totul de frumuseţe şi de sens, până şi hainele pe care le îmbrăca. Fiecare cusătură avea o semnificaţie. Şi unealta îi era înfrumuseţată. Iar dacă se ducea pe câmp, cânta, să-şi facă munca mai plăcută. Azi, omul nici de munca lui nu se mai bucură, fiindcă pentru el e doar mijloc de a strânge bani. Munca nu-i mai aduce bucurie, nu mai e mijloc de devenire spirituală. Utilitarismul acesta, atât de pregnant la oraş, a făcut să se piardă dimensiunea spirituală a vieţii. S-a pierdut misterul din creaţie, din relaţie, nu mai vedem taina celuilalt, îl privim doar din perspectiva eficienţei şi a exploatării. Ne exploatăm unii pe alţii şi suntem gata să-l exploatăm şi pe Dumnezeu.

- Ce am putea face să depăşim toate aceste neajunsuri, să ne vindecăm sufleteşte?

- Fiecare din noi se poate ridica deasupra vieţii, dacă încarcă de sens tot ceea ce face, dacă prin tot ceea ce face se apropie de Dumnezeu. Nu doar prin rugăciune sau prin mersul la biserică te sfinţeşti, ci prin fiecare faptă sau gest. De la felul în care stai, până la felul în care munceşti, de la felul în care faci ceva de mâncare, până la felul în care plantezi o floare, de la felul în care vorbeşti cu un om până la felul în care te culci. Toate gesturile noastre cotidiene trebuie transfigurate printr-un fel aparte de a fi. Prin iubirea pe care o purtăm. Trebuie umplute de prezenţă, de sens, de mister, de frumuseţe şi de bucurie.

- Se spune că bucuria adevărată e profundă şi, cu toate astea, se dovedeşte trecătoare. De ce n-o putem fixa, de ce n-o putem opri în loc?

- Nu trebuie să privim bucuria ca pe un drog, care să ne facă să uităm de suferinţa lumii acesteia, nu trebuie să o căutăm ca pe o evadare. Nici măcar nu trebuie să o căutăm! Oamenii cu adevărat fericiţi nu ştiu că sunt fericiţi, fiindcă îşi măsoară fericirea în fericirea celorlalţi. Ei sunt ieşiţi din sine şi trăiesc prin celălalt. Fericirea vine singură. Şi vine ca un dar pentru cei care ştiu să-l caute pe celălalt şi pe Dumnezeu. Toate aceste piscuri înălţătoare de fericire, care apar fulgurant în timpul vieţii, sunt nişte trepte intermediare. Sunt o odihnă, o răsplată după fiecare treaptă urcată, după care nu avem voie să ne oprim. În umbra lor, însă, Hristos ne dăruieşte o pace "pe care nimeni nu o va lua de la noi". Ne dăruieşte liniştea şi bucuria aceea constantă, care ne descătuşează şi ne face liberi.
Sursa: http://www.formula-as.ro/2014/1114/asul-de-inima-45/parintele-pantelimon-de-la-manastirea-oasa-depresia-apare-atunci-cand-oamenii-nu-si-mai-inteleg-menirea-pe-acest-pamant

SIMBOLISTICA - CRUCEA

SIMBOLISTICA - CRUCEA

 

 

Crucea Alfa şi Omega
	Această cruce latină completată de literele Alfa şi Omega ne aminteşte că, deşi Iisus Hristos a murit pe cruce pentru răscumpărarea păcatelor noastre, el continuă să domnească veşnic peste Împărăţia Sa.
Crucea cu ancoră
	Simbolizează nădejdea creştinilor în ajutorul lui Iisus Hristos. Crucea a fost utilizată şi ca emblemă a Sfântului Clement, episcop la Roma, despre ea tradiţia susţinând că ar fi fost legată de o ancoră şi aruncată în mare de împăratul Traian.
Crucea Botezătorului
	Această cruce greacă este suprapusă peste litera din alfabetul grecesc "chi", care este şi prima literă a numelui lui Hristos (Christos). Ea formează o cruce cu opt braţe. Cum numărul opt este simbolul renaşterii sau al regenerării, această cruce este frecvent utilizată drept cruce a botezului.
Crucea trilobată
	Este cea mai răspândită formă a crucii, ea evocând Sfânta Treime prin capetele sale în formă de trifoi.
Crucea bizantină
	Crucea bizantină este folosită mai ales în Biserica ortodoxă greacă.
Crucea Patimilor, în trepte
	Cele trei trepte pe care este aşezată crucea latină simbolizează patimile lui Iisus Hristos pe drumul Golgotei sau, mai ales, cele trei virtuţi creştine, care sunt credinţa, speranţa şi iubirea.
Crucea celtică, irlandeză
	Unul din cele mai vechi simboluri folosite ale crucii. Această cruce era folosită de celţii creştinaţi din Marea Britanie şi din Irlanda.
Crucea învingătorului, a victoriei
	Această cruce este completată cu prima şi ultima literă a numelui elenizat al lui Iisus (IC) şi cu prima şi ultima literă a numelui elenizat al lui Hristos (XC), în partea de sus, şi cu denumirea grecească pentru victorie (NIKA), în partea de jos. Barele scurte amplasate deasupra literelor indică faptul că este vorba de abrevieri.
Crucea ornamentată (Crosslet)
	Cruce formată din patru alte cruci de dimensiuni mai reduse, ansamblul fiind o reprezentare grafică a răspândirii Evangheliei către cele patru zări ale pământului. Această versiune ornamentată este aşezată pe un caroiaj care formează, la rândul său, alte patru cruci.
Crucea răsăriteană
	Crucea de această formă este utilizată în special de Biserica ortodoxă rusă. Bara superioară reprezintă forma abreviată a inscripţiei "INRI" care a fost aşezată deasupra capului lui Iisus Hristos din ordinul lui Pilat. Semnificaţia barei inferioare înclinate s-a pierdut în negura istoriei. Potrivit folclorului, se spune că Iisus Hristos ar fi avut un picior mai lung; sau, potrivit altei legende, că marele cutremur care s-a produs la moartea Lui a făcut să se încline crucea. O altă explicaţie (probabil şi cea mai corectă) este aceea că, crucea înclinată este reprezentarea crucii Sfântului Andrei. Se consideră că Sfântul Andrei este cel care a introdus creştinismul în Rusia.
Crucea crenelată
	Această cruce heraldică evocă crenelurile unei fortăreţe sau ale unui castel, putând fi folosită în această formă ca simbol al "Bisericii militante" (biserica luptătoare, prin contrast cu biserica triumfătoare - adică toţi cei care au urcat la Dumnezeu).
Crucea floare-de-crin
	Asemănătoare crucii cu motiv floral (prezentată mai jos), această cruce evocă Sfânta Treime şi Învierea.
Crucea florală
	Capetele în formă de crin ale acestei cruci evocă Sfânta Treime.
Crucea grecească
	Formă arhaică a crucii, având braţele de dimensiuni egale.
Crucea ionică
	Este crucea pe care Sfântul Columb a dus-o pe Insula Iona în secolul al VI-lea.
Crucea de Ierusalim, a cruciatului, formată din cinci registre
	Această formă complexă se compune dintr-o cruce principală, la rândul ei formată din patru cruci în forma literei T, care este o reprezentare simbolică a Legii vechi-testamentare. Cele patru cruci greceşti de dimensiuni mai reduse reprezintă împlinirea Legii prin învăţăturile evanghelice ale lui Iisus Hristos. Unii exegeţi furnizează interpretarea conform căreia ea ar reprezenta activitatea misionară a Bisericii, care a răspândit cuvântul Evangheliilor în cele patru zări ale lumii. Iar alţii susţin că cele cinci cruci ar simboliza cele cinci răni pe care le-a primit Iisus Hristos pe cruce (mâini, picioare şi coastă). Această cruce a apărut pe blazonul lui Godfrey de Bouillon, primul rege al Regatului creştin al Ierusalimului. Ea este integrată în heraldica cruciaţilor.
Crucea latină
	Această reprezentare a crucii, şi cea mai răspândită, evocă sacrificiul suprem pe care l-a făcut Iisus Hristos pentru a răscumpăra păcatele omenirii. Crucea este goală pentru a ne aminti de momentul Învierii şi de speranţa în viaţa veşnică.
Crucea latină (cu proclamarea)
	Iniţialele în alfabet latin simbolizează inscripţia de pe crucea lui Iisus Hristos, scrisă din porunca lui Pilat: "Iesus Nazarenus Rex Iudaeorum - Iisus din Nazaret, regele iudeilor" Ioan 19:19 Pilat pregătise o inscripţie care a fost fixată pe cruce. Ea suna astfel: "IISUS DIN NAZARET, REGELE IUDEILOR". 20 : "Mulţi evrei au citit acest semn, fiindcă locul în care Iisus a fost răstignit pe cruce era aproape de cetate, iar semnul a fost scris în aramaică, latină şi greacă". (NIV)
Crucea malteză
	Cele opt vârfuri exterioare simbolizează regenerarea. Unii susţin că ar reprezenta cele opt virtuţi. Crucea apare pe blazonul Cavalerilor Ioaniţi, aceiaşi care au fost alungaţi de turci din Insula Rodos şi s-au refugiat în Insula Malta . Malta este insula pe care a naufragiat corabia Sfântului Pavel.
Crucea Naşterii Domnului
	Această cruce în formă de stea aminteşte povestea Naşterii lui Iisus Hristos, anunţând scopul pentru care El s-a întrupat.
Crucea pontificală
	Această cruce este emblema oficială a papalităţii. Ea nu poate fi folosită decât de Papa însuşi. Se spune că cele trei bare orizontale ar reprezenta cele trei răspântii de pe Golgota. Mult mai probabil, ele simbolizează cele trei direcţii ale autorităţii papale : Biserica, pământul şi cerul.
Crucea pătimirii
	Capetele ascuţite ale acestei cruci latine reprezintă pătimirea lui Iisus Hristos răstignit pe cruce.
Crucea "Patee"
	Această cruce este frecvent confundată cu crucea malteză. Este o cruce a Ordinului lui Hristos si are origine templiera. Reprezintă varianta crucii "Patee" inscrisa in patrat.
Crucea "Patee" - varianta
	Are aceleaşi semnificatii ca si precedenta numai ca este inscrisa in cerc.
Crucea patimilor
	Această cruce simbolizează crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Este una dintre crucile care apar pe mantia Cavalerilor Templieri. Se pare ca este crucea pe care le-a fost oferită spre a o purta de catre Papa Eugeniu in 1146.
Crucea templieră
	Cruce care apare pe scutul cavalerilor templieri si pe pânzele corabiilor Ordinului. Crucea apare aplicată pe rasa calugarească care se afla sub mantia de cavaler.
Crucea patriarhală
	Această cruce ecleziastică purtată de patriarhi apare frecvent reprezentată în arta creştină. Bara superioară simbolizează inscripţia plasată pe cruce de Pilat. A fost adoptată de cardinali şi de episcopi ca semn distinctiv al rangului în ierarhia bisericească.
Crucea episcopală (Pommee)
	Capetele în formă de măr simbolizează roadele vieţii creştineşti. Fiindcă acest motiv era reprezentat pe veşmintele preoţeşti în perioada creştinismului timpuriu, crucea în această formă este uneori denumită cruce episcopală.
Crucea Sfântului Andrei
	Potrivit tradiţiei, Sfântul Andrei a simţit că este nedemn să fie răstignit la fel ca Domnul Dumnezeul său, astfel încât el a implorat să i se facă o cruce de formă diferită. Crucea Sfântului Andrei este un simbol al umilinţei, al pătimirii şi al martiriului.
Crucea în T
	Crucea de forma literei T din alfabetul grecesc este cea mai simplă dintre toate cruciformele. Este frecvent folosită drept cruce a profeţiei, sau cruce vechi-testamentară, fiindcă reprezintă semnul pe care, conform tradiţiei, l-au făcut israeliţii cu sângele mielului jertfit pe stâlpii din Egipt în noaptea dinaintea trecerii miraculoase a mării. Crucea de forma literei T este frecvent reprezentată în chip de stâlp pe care a ridicat Moise şarpele de aramă în pustia Egiptului.
Crucea triumfului Împărăţiei lui Iisus Hristos pe pământ
	Această cruce simbolizează triumful şi venirea Împărăţiei lui Iisus Hristos. Este frecvent întâlnită în arta religioasă creştină, fiind reprezentată în vârful sceptrului purtat de Iisus Hristos care domneşte cu slavă peste Împărăţia Sa.

 

NON NOBIS DOMINE NON NOBIS, SED NOMINI TUO DA GLORIAM !

EVOLUTIA UNUI CAZ DE PSORIAZIS DUPA CCA 110 SEDINTE PE UN INTERVAL DE TIMP DE 6 LUNI

                   25.10.2012                                                                   05.06.2013
SE OBSERVA CA MANIFESTAREA S-A RETRAS IN PARTEA DE JOS A BAZINULUI.

                30.11.2012                                                                     05.06.2013
ACEIASI OBSERVATIE, FIIND VORBA DE PICIORUL STANG, SE OBSERVA CA AFECTIUNEA SE ESTOMPEAZA, PIELEA SE VINDECA.

              12.09.2012                                                                        05.06.2013
LA MAINI STAREA DE VINDECARE ESTE MAI CLARA, PIELEA ESTE APROAPE VINDECATA.

1. Fara medicamentatie.
2. Respectarea zilnica a procedurii cu apa si mar.
3. Cca 110 sedinte de rugaciune, bioenergie si presopunctura.

Elvis Birsan
16.07.2013

Cauzele care duc la aparitia bolilor – in viziunea lui Lazarev

Serghei Nikolaevici Lazarev, un cunoscut bioenergetician rus, a facut o descoperire care ar putea revolutiona intreaga conceptie contemporana asupra diagnosticarii si tratarii bolilor. Iata care sunt, in viziunea lui S.N. Lazarev, cauzele care duc la aparitia bolilor: Prima cauza: Multe procese care au loc acum in viata sunt indreptate spre eliminarea blocajelor dintre constiinta si subconstientul omului. Tot ce patrunde in subconstient constituie un ghid al actiunilor si incepe sa functioneze activ. Daca cu 100-150 de ani in urma absolutul subconstientului era in principal apanajul artei, filozofiei, al catorva scoli ezoterice, in prezent acestui proces i s-a raliat medicina. Logica constiintei umane este orientata catre supravietuirea corpului fizic. Logica subconstientului, catre pastrarea si dezvoltarea structurilor spirituale. De aceea incercarile de substituire mecanica a acestora in cele mai multe cazuri duc la disparitia uneia din aceste doua componente. Acum subconstientul omului asimileaza murdaria energetica cu o viteza neinchipuita si nu doar pentru ca unii incearca sa patrunda in el, ci si pentru a ti se bloca subconstientul. Sentimentele si trairile negative care patrund in subconstient, nu mai pot fi controlate de om si intrucat sanatatea fizica este strans legata de subconstient, apar niste dependente complicate si niste urmari grave. Cercetarea structurilor karmice demonstreaza, in mod elocvent, la nivelul energetic, porunca biblica: “Respecta pe tatal tau si pe mama ta ca sa se prelungeasca zilele tale pe Pamant…” Raporturile fata de mama si tata trebuie sa fie intotdeauna cele respectate. Codul legilor si regulilor care a existat in societate in toate veacurile proteja impotriva destramarii celor mai fine structuri ale campurilor oamenilor. Acum toate acestea sunt pierdute. Relatiile dintre oameni sunt determinate de niste coduri ale campurilor lor. Campul fiecarui om contine cate un set de programe care determina interrelatiile sale cu lumea si cu oamenii. Sentimentele de dragoste, ura, suparare pe care le nutresc cei din jur fata de om corespund cu strictete ce ceea ce-I sadit in karma acestuia. De aceea exista oamnei care sunt in permanenta jigniti, care sufera traumatisme, care sunt invidiati, etc. In campul omului sunt continute programe informationale ale atitudinilor fata de le si programe ale atitudinii acestuia fata de alti oameni. Cand impotriva noastra se intreprinde ceva neplacut, nu e bine sa raspundem in acelasi fel. Ne putem opune doar la nivel fizic, insa la nivelul campului si la nivelul spiritual trebuie sa ne pastram intotdeauna o atitudine de smerenie, de blandete, sa manifestam iubire fata de oameni li sa tinem minte ca orice neplacere este cauzata de imperfectiunea noastra. Acest lucru ne curata karma, ne fereste de boli, ne amelioreaza destinul si sanatatea copiilor. Irascibilitatea in raporturile cu oamenii, rautatea constituie o tentativa de atac bioenergetic nu numai asupra unui individ ci si asupra Universului, provocand deformatii ale structurii campului. “Rugati-va pentru cei ce va blestema si binecuvantati-i pe cei care va urasc…”. Aceasta e cea mai puternica aparare impotriva nenorocirilor, bolilor si a aceea ce numim “deochi”. Foarte multe boli sunt puse in legatura cu faptul ca oamenii nu stiu cat e de periculos ca in perioadele de puternic avant sufletesc, cand sunt indragostiti, de exemplu, iar nivelul energetic al omului creste brusc, sa emane ganduri si stari emotionale negative. Enurezisul nu e o boala, ci primul semnal al unor puternice nereguli ale structurilor spirituale ale copilului. Este o bomba cu explozie intarziata, care nu e obligatoriu sa se manifeste sub forma de boala la copil, ci poate aparea si sub forma de soarta nefericita a copilului, sau de structuri emotionale si psihice deformate. De aceea, orice sentiment al jignirii care a intrat la o mare adancime, sau de care omul nu se poate debarasa timp indelungat reprezinta un mare pericol. Oamenii au incercat, in mod intuitiv, sa dezamorseze aceasta bomba, sa scape de sentimentul de suparare. Modalitatile au fost plansul, spartul veselei, injuraturile. Atunci cand insa supararea este tinuta timp indelungat ea devine de cateva ori mai periculoasa si loveste nu doar in cel care o tine dar si in copii lui. Oamenii sanatosi nu-si permit sa tina suparari. In iudaism si crestinism exista Duminica Iertarii, cand omul cere iertare pentru toate ofensele si nedreptatile pe care le-a savarsit cu voie sau fara de voie. Daca acest lucru se face cu sinceritate, atunci intra in functiune mecanismul caintei si are loc autopurificarea in subconstient. Din pacate, sensul caintei este inteles intr-un mod gresit in prezent. Cainta, inainte de toate, nu este un sir de remuscari sterile. A te cai inseamna a-ti indrepta toate fortele asupra propriei schimbari si niciodata sa nu-ti mai repeti greselile. In timpul caintei are loc ruperea lantului de cauze si efecte in care o fapta trage dupa sine pe urmatoarea. In iudaism cel care se caieste sau in crestinism talharul rastignit pe cruce care se pocaieste se pot ridica mai sus decat un sfant pentru ca ei au nevoie de eforturi de zeci de ori mai mari decat un om cu karma curata pentru a trai intreaga viata in sanctitate. Rudele noastre si chiar animalele domestice depind de noi, iar daca incalcam legile eticii, acestia pot fi pedepsiti impreuna cu noi. Constiinta omului e ca o mica rotita ce poate fi rotita prin eforturi nu prea mari inainte si inapoi. Subconstientul e ca o roata imensa si grea care este greu de pornit, dar si mai greu de oprit. Stramosii nostri urneau roata subconstientului prin aspiratia catre Dumnezeu, prin iubire si facere de bine. In ultimii 300 de ani noi traim din inertia acestei miscari, fara sa depunem eforturi pentru a o mentine. De aceea acum ne poate ajuta numai aspiratia constienta si neintrerupta catre armonia lumii, catre Dumnezeu. Rezervele karmei omenirii sunt epuizate si doar aspiratiile personale ale fiecarui om vor determina gradul sau de protectie impotriva nenorocirilor. Cauza a doua: Exista un mare pacat pe care il poate comite un om in viata: sa ucida iubirea, pentru ca, inaine de a ucide un om trebuie sa ucizi in tine iubirea fata de acel om. Uciderea sentimentului de iubire reprezinta terenul pe care prolifereaza multe crime si nenorociri. Boala poate indeplini diferite functii. Prima este cea de avertizare. A doua este cea de oprire a activitatii care impiedica dezvoltarea normala a omului iar a treia cea de eliminare a mecanismelor care permit raspandirea informatiei negative. Nu trebuie sa uitam ca suntem celulele unui singur organism imens care se cheama omenire care, la randul lui este o parte a unui sistem unitar, Universul. In luna a cincea, copilul este intr-o comuniune absoluta cu Dumnezeu si cu Universul. Deoarece pentru o viata normala omul trebuie sa intre periodic in contact cu Universul, el se foloseste pentru aceasta de amintirile din luna a cincea, codate in campul sau. Daca mama sau tatal s-au dezis in acest timp de copil iar in timpul unui scandal intre soti acest lucru se poate intampla si la nivelul subconstientului, in mod automat copilul mosteneste nu numai programul propriilor copii dar si al Universului. Celula poarta programul de distrugere a organismului. Organismul reactioneaza in mod corespunzator. Blocarea acestui program este posibila numai prin aspiratia catre Dumnezeu si printr-o mare iubire. Daca omul nu face acest lucru disparitia familiei este inevitabila. Copiii au acum capacitati bioenergetice de zeci de ori mai mari decat copii stramosilor nostri. Insa noi acordam prea putina atentie dezvoltarii lor spirituale concentrandu-ne mai ales in directia orientarii lor profesionale, asupra bunastarii materiale viitoare a urmasilor nostri. Pana la nastere, fatul interactioneaza puternic cu lumea inconjuratoare. Asupra structurii spirituale si a starii lui fizice exercita o puternica influenta structura spirituala si comportamentul etic al mamei. In luna a cincea, fatul, daca est in comuniune cu Dumnezeu, primeste de la El o suma de calitati. In lunile 3 si 4 femeia trece niste incercari. Acestea pot lua cele mai neasteptate forme si de modul in care acestea sunt trecute depinde caracterul si viata viitorului copil. Orientarea catre valorile spirituale sa fie mai puternica decat toate celelalte tendinte. Principala informatie ereditara se transmite nu numai prin intermediul campului. Mama este indisolubil legata prin camp de copilul ei si de aceea trairile emotive ale mamei se rasfrang asupra copilului. Daca este vorba de ura, de separare de omul iubit, acest lucru va insemna o adevarata catastrofa pentru el. Structura negativa a campului femeii determina multe din viitoarele nenorociri ale copilului. Soarta si caracterul viitorului copil se formeaza in campul inforenergetic al parintilor, inca inainte de conceptie. In momentul conceptiei, ele deja exista si-i determina viitorul. De aceea daca parintii au dubii daca sa dea sau nu nastere copilului, are loc un atac asupra acestro structuri, deformarea lor sau chiar distrugerea lor partiala. Extrem de negativ se repercuteaza asupra structurilor campului viitorului copil planificarea brutala a sexului acestuia, dorinta unuia dintre parinti de a avea numai baiat sau numai fata. Chiar si numai simpla indoiala asupra dorintei de a avea un copil, nemaivorbind de tentativa de a scapa de el, constituie o demolare a destinului sau, a fericirii si sanatatii sale, a structurilor de comunicare si solidaritate cu oamenii. Este foarte important ca in timpul bolii copilului sa cream conditii pentru insanatosirea lui corecta. Parintii trebuie sa se gandeasca inainte de toate la spiritul copilului si abia dupa aceea la trupul sau. Din acest motiv indoparea copilului cu medicamente si mancare nu poate decat sa-i faca un rau. Cu iubirea poti vindeca dar cu atasamentul poti dor sa faci rau. De aceea in timpul bolii copilului foarte multe depind de comportamentul, de etica si chiar de regimul alimentar al parintilor. Renuntarea la carne, alcool, delicatese, supraalimentarea sunt chiar mai importante pentru parinti decat pentru copii. Orice suparari si reprosuri ale parintilor, unul fata de celalalt car si fata de lumea din jur, trebuie eliminate. Starea sufleteasca a parintilor este starea sufletului si trupului copilului. Pentru a-l pazi pe copil de boli si necazuri parintii trebuie sa inteleaga lucrul cel mai important: copilul trebuie sa fie sanatos sufleteste. Lipsa dorintei de a invata apare la copil foarte simplu. In timpul sarcinii mama se debaraseaza de sentimentele fata de sot, de sopii sau fata de lumea din jur. Aceasta duce la formarea unui program de renegare a campului informational al Universului care blocheaza capacitatile copilului de a lucra cu informatia. Copilului ii vine greu sa invete si el refuza sa faca acest lucru. O mama iubitoare care nu-si permite si nu permite nimanui sa se indoiasca de sentimentul de dragoste si de comuniune cu Divinitatea, va da nastere unor copii talentati. Numele dat copilului se intipareste in campul sau bioenergetic si depinde de karma aceluia al carui nume il poarta. Inainte copiilor li se dadeau nume de sfinti – si nu era deloc intamplator. Karma sacrosanta, pura a sfantului se unea cu cea a copilului protejandu-l si actionand in favoarea lui. Dandu-i copilului numele unei rude, riscam deoarece greselile si viciile sale va trebui sa le ispaseasca cel care i-a luat, adica odata cu numele, si o parte din karma, copilul. De aceea, dandu-i copilului numele unui muritor, este necesara blocarea partii negative a karmei, rugandu-ne la Dumnezeu in gand ca in numele copilului sa intre numai ceea ce este luminos, ce aspira spre dragoste, comuniune, noblete, spre Dumnezeu, in numele acelui om in cinstea caruia ne botezam copilul. Multe femei stiu ca sanatatea li se amelioreaza dupa nasterea copiilor. Iubirea pe care o nutreste mama pentru copil ii innobileaza structurile campului ei ameliorandu-i starea fizica. Dar mai este o cauza pe care oamenii n-o banuiesc. Mama transfera bolile sale copilului, adica tulburarile sanatatii prin care mama iti ispasesete propria karma, trec in campul copilului iar acesta incepe sa fie bolnav. Karma se imparte intre copil si mama. Cum se recunosc deformarile din campul copilului? Copii sufera de alergii, fac des pneumonii, au probleme cu rinichii. Nu-i promiteti niciodata copilului ca-i veti cumpara delicatese sau jucarii. Copilul trebuie sa se gandesca la satisfactii spirituale. Promiteti-i ca-l veti duce la teatru, la muzeu. Omul viseaza la nivelul unor structuri foarte fine ale campului iar penetrarea in acele zone a ceea ce este material, pamantesc coboara incredibil de jos omul. Faceti-i cadouri cand nu se asteapta. Mama care promite copilului diferite lucruri materiale, in schimbul unor rezultate la invatatura sau a cuminteniei face din el un sclav al carui stapan va fi lucrul promis. In acest mod ea, fara sa vrea, creeaza un program de nimicire a tot ceea ce e sfant in favoarea unor avantaje materiale. Aceasta a fost si principala cauza a disparitiei civilizatiilor precedente. Omul care iubeste, nutreste asemenea sentimente incat uciderea lor, in altcineva sau in el, reprezinta o crima imensa. Daca ne luam dupa logica obisnuita, sterilitatea poate fi eliminata prin interventie chirurgicala. Insa distrugand iubirea, sentimentul contactului cu Universul, femeia care ucide iubirea in barbatul care o iubeste distruge structurile spirituale fine atat ale ei, cat si ale barbatului. Copilul nascut in astfel de conditii poate avea niste structuri deformate ale spiritului. Organismul feminin blocheaza aceasta posibilitate, refuza sa conceapa un copil care sa fie grav bolnav sa moara sau sa faca rau altora. Noi consideram in mod obisnuit ca aceasta este o boala si ne luptam cu noi insine, cu propriul organism care incearca sa ne salveze familia de la pieire. “Boala nu te lasa sa pacatuiesti” se spune in Biblie. Cauza miopiei o constituie deformarea structurilor campului la nivelul capului determinate de sentimentul de ura din structurile stabile ale campului uman. Aceste structuri nu dispar dupa interventia chirurgicala de indepartare a miopiei ci continua actiunile distructive la nivelul campului, se transfera asupra acestor organe sau asupra paramentrilor spirituali ai omului. Barbatul si femeia care se iubesc isi imbunatatesc karma, se vindeca pe ei si si copii lor. Cauza a treia: In viata de zi cu zi ne permitem adeseori sa-i vorbim de rau pe altii, pe noi, sa ne plangem de soarta. Se dovedeste ca acest obicei are ca urmare distrugerea… dintilor. Cele mai periculoase sunt vorbele rele la adresa parintilor, rudelor, urarea raului oamenilor apropiati. Cauza paradontozei o reprezinta barfirea tatalui, suprasolicitarea karmei si alimentatia incorecta. Echilibrarea emotionala si coborarea agresivitatii subconstiente sunt facilitate de utilizarea regulata, in alimentatie, a verdeturilor. Prin ce sunt periculoase vorbele si gandurile rele? Cand ne gandim la cineva se creeaza o punte energetica intre noi si cel la care ne gandim. Are loc un schimb de informatie si de energie. De aceea orice gand rau reprezinta un atac energetic care poate aduce prejudicii. Chiar si pactul interior cu omul care barfeste poate fi periculos. Barfa, gandurile urate despre oamnei reprezinta un traumatism aplicat omului impotriva acestea sunt indreptate si in acelati timp, distrugerea prorpiilor structuri karmice. Cuantul intensifica orice program. In prezent energetica Pamantului este de asa natura incat si gandurile rauvoitoare despre un om sunt suficiente pentru a-i produce un rau. Ne atacam si ne omoram unul pe altul in mod sistematic de multe ori fara sa ne dam seama de asta. Are loc un proces sub forma de avalansa al autodistugerii fara ca nici macar sa fie necesara conectarea unor trairi negative. Este suficient potentialul negativ acumulat pana in prezent de omenire. De aceea acum nu e suficient sa fii bun si sa nu faci rau nimanui. Subconstientul nostru e intr-atat de deformat, incat nici suportarea raului nu e o conditie suficienta pentru pastrarea integritatii sufletului si a trupului. In situatia actuala, principala conditie pentru supravietuire o constituie eforturile constiente indreptate spre schimbarea propriei persoane. Nu e suficeint sa fii bun, trebuie sa fii activ de bun. Orice om bun sau normal are sansa de a pieri. “Iubiti-va dusmanii” este un apel la esenta spirituala a omului de a nu reactiona printr-o lovitura la un atac energetic. Omul care-si incepe ziua cu rugaciunea: “Doamne, da rudelor si cunoscutilor mei sanatate, iar mie rabdare”, se va asigura impotriva multor pacate. Aprecierea negativa a cuiva produce o puternica scadere a energiei. Daca omul barfeste pe cineva, el ii produce un traumatism persoanei respective, propriului camp si pierderea energiei. “Nu judecati, ca sa nu fiti judecati – caci cu ce masura masurati, cu aceea vi se va masura”. Traumatismul produs de vorbele urate se poate manifesta nu neaparat la nivelul fizic si nu neaparat brusc. Poate incepe destramarea structurilor spirituale iar cand apar nenorocirile, bolile rudelor sau copiilor, omul abia daca iti mai aduce aminte de vorbele spuse si nu-ti va da seama ca pricina nenorocirilor a fost barfa. Care este numitorul comun al persoanelor longevive? Alimentatia este diversa, comportamentul de asemenea. Singurul lucru comun tuturor este bunatatea sufleteasca. Murim devreme, pentru ca in permanenta ne ruinam sufletul si trupul. Japonezii sunt poporul cel mai longeviv, dar si cel mai politicos din lume. Cele mai periculoase vorbe sunt vorbele rele impotriva omului iubit. Gradul de comuniune la nivelul campului poate fi diferi; intre cei ce se iubesc el atinge cele mai inalte cote. Sentimentul de iubire il inalta pe om, nivelul energetic al indragostitului este foarte inalt si de aceea orice influentare negativa a acestuia devine extrem de periculoasa. Cand compatimiti pe cineva, nu sunteti de acord cu boala lui, cu nenorocirea lui, va ganditi doar la la consecinte, uitand de cauzele aparitiei acestora si, prin aceasta, favorizati destramarea spiritului. Cauza a patra: Vampirismul energetic este o ocupatie nu tocmai inofensiva. Influentarea oamenilor la un asemenea nivel al campului este cu mult mai dificila decat ne putem inchipui. Vampirismul inseamna nu doar furtul unei anumite cantitati de energie, incalcarea invelisului campului si crearea conditiilor pentru pierderile ulterioare de energie dar si prejudicierea structurii fine a campului care poate duce la deformarea liniilor karmice ale destinului, sanatatii, psihicului. Dupa un furt masiv de energie apar devieri psihice. Omului care incepe sa se foloseasca de energia altuia i se inchid canalele de comunicare cu Universul iar el este nevoit sa ia din ce in ce mai multa energie. Astfel pot aparea boli grave si chiar moartea. Inceputul acestui proces sta in egoismul exacerbat manifestat in ganduri, emotii sau fapte, in neintelegerea unitatii lumii. Aceasta blocheaza canalele de legatura cu cosmosul si provoaca o cadere energetica. Acest proces e greu de oprit. El condamna copii “vampirului” la niste boli grave, intrucat acestia se nasc cu canalele de legatura cu Universul inchise si atunci fie ca sunt supusi vampirismului, fie ei insisi vor deveni vampiri si vor continua distrugerea propriului suflet. Cum procedeaza oamenii care au nevoie de energie? Ei infurie, chinuie victima, cauta diferite mijloace de a subjuga omul pentru ca a lua de la unul egal tie e complicat. E mai usor sa iei de la acela pe care l-ai subjugat. De ce devine omul sadic? Parintii sai au renegat comuniunea cu lumea, au renegat inaltele sentimente ceea ce a dus la inchiderea completa a canalelor care-i unea cu Universul. A inceput degradarea si destramarea structurilor campului. Energia nu putea fi procurata din alta parte decat de la oameni. Daca este vorba de un copil, acesta incepe sa-si irite mama, s-o necajeasca. Ea incepe sa tipe in permanenta, se infurie si ii cedeaza energie. Copilul isi bate joc de colegii de joaca, ii jigneste, chinuie animalele, rade si isi bate joc de cei varstnici in scopul obtinerii energiei. Prin urmare, provocarea de chinuri fizice si spirituale unui alt om este una din formele de vampirism. Putini cunosc cat de grava e pedeapsa pentru vampirism si cat de putine sunt sansele de a iesi din aceasta situatie. Unul din mijloacele spirituale de aparare impotriva unui om certat cu regulile eticii, care incearca sa fure energie, il constituie rugaciunea pentru ca aceasta constituie in acelasi timp si un ajutor pentru corectarea deformatiilor structurilor sale spirituale. “Rugati-va pentru cei ce va blestema si binecuvantati-i pe cei ce va urasc.” Cauza a cincea: Cu totii cunoastem zicala: “De morti numai de bine”. De ce? Intre lumea fina a mortilor si lumea noastra fizica sunt posibile contacte iar daca ele apar, acest lucru dauneaza ambelor lumi. “Sudarea” campurilor unui om viu si ale unui om mort are loc atunci cand sunt incalcate legile supreme. Religia si obiceiurile de inmormantare la toate popoarele sunt orientate spre despartirea campurilor celor vii de ale celor morti. Daca omul pastreaza pica celui decedat, acest lucru se reflecta negativ asupra sa si poate duce la diferite boli, tulburari psihice, schimbarea caracterului. Supararea omului inainte sa moara poate duce de asemenea la contopirea campurilor si probabil de aceea trebuie indeplinita ultima dorinta a celui aflat pe moarte. Daca pana la nasterea copilului femeia a facut un avort, campul embrionului mort se poate uni cu campul copilului nascut ulterior iar acesta poate fi bolnavicios, fricos, obsedat. Cauza a sasea: Orice gand legat de sinucidere este extrem de periculos si de distructiv pentru om si pentru descendentii lui. Starea pe care medicii o numesc “depresiva” este lipsa dorintei de a trai, uneori ascunsa si care poate provoca multe maladii, poate aduce prejudicii destinului, caracterului. Care este motivul acestei lipse a dorintei de a trai? In primul rand este vorba de un program de autodistrugere care se formeaza in campul bioenergetic daca vreunul din ascendenti a nutrit mult timp ganduri de lipsa a dorintei de a trai sau a comis tentative de sinucidere. Chiar daca aceste lucruri s-au intamplat cu 3-4 generatii in urma, programul ramane stabil si se transmite ereditar urmasilor. Acest program poate fi o urmare a lipsei dorintei parintilor de a avea copii. Campul omului are un sistem defensiv fata de lumea inconjuratoare care este insa total deschis parintilor. Cele mai mici greseli ale parintilor in timpul sarcinii fata de viitorul copil creaza in campurile acestuia un program distructiv. Acest program este de lunga durata pentru ca este conceput de parinti. Deceptia in legatura cu faptul ca fiica sau fiul e mic si slab, bolnavicios, nemultumirea legata de sexul copilului, de aspectul sau, de capriciile noului nascut, daca toate acestea sunt mai puternice decat dragostea pentru el, mai puternice decat constientizarea faptului ca un copil e un dar divin, atunci trairile negative trec in profunzimea campului sau in subconstient si declanseaza mecanismul autodistrugerii. O deceptie puternica a tatalui, chiar si in decursul unei singure zile, pentru faptul ca i s-a nascut o fiica si nu un fiu, poate duce, peste ani de zile, la nenumarate tentative de sinucidere ale fiicei ceea ce se va transmite si urmasilor ei. Programele subconstiente care se gasesc in campul copiilor trec, o data cu varsta si, in special, la inceputul maturizarii sexuale in constiinta si astfel incep disensiunile dintre copii si parinti. Cinci minute de dezicere de copil pot costa ani multi de izolare, reprosuri, suparari, ura. Omul trebuie sa iubeasca lumea din jur. Daca acest sentiment ii lipseste, in suflet i se instaleaza o stare de disconfort, de chin spiritual. Omul incearca sa-si suprime aceasta durere spirituala cu orice mijloace. Astfel se ajunge la consumul de droguri, la alcoolism, la diverse forme de toxicomanie. Adevarata cauza a narcomaniei si alcoolismului este un nivel scazut al iubirii in sufletul omului. Aceasta stare apare din cauza unor puternice frustrari, a reprimarii iubirii fata de oameni. Iubirea inseamna armonie. Trecutul, prezentul, viitorul sunt obiecte ale iubirii. Situatia care s-a crea acum in lume corespunde nivelului spiritual contemporan al omenirii. Se cheltuie tot mai multi bani pentru narcotice si pentru lupta impotriva acestora insa fara succes. Lupta trebuie dusa cu cauza care determina consumul acestora. Iar cauza o constituie nivelul scazut al iubirii interioare a omenirii. Respingerea iubirii pentru Dumnezeu si a simtamintelor divine fata de parinti si de copii, fata de sine si de omul drag, fata de natura nevie si fata de lumea inconjuratoare a devenit ceva obisnuit in viata noastra. Toate aceste incalcari declanseaza programul de distrugere a iubirii care are drept rezultat cresterea in cascada a cruzimii pe care n-o poti stinge cu alcool sau droguri. Pentru a iesi din impas omenirea trebuie sa reinvete sa iubeasca. Totul. Iubirea este o arta complicata care trebuie invatata printr-un efort permanent. Dar acum cand mama jigneste prin cuvant, privire, gest, nemaivorbind de faptele copiilor sai, ea nu intelege ca initiaza in copil un program care peste un an, doi poate sa-l impinga sub rotile masinii, sau sa-i provoace o boala grava. Omul s-a obisnuit sa considere ca iubirea este una din trairile sale de care poate dispune dupa bunul sau plac. Este o conceptie gresita. Iubirea este acel intreg a carei parte suntem, ea imbratiseaza intreaga lume. Iubirea si viata ni se daruiesc si n-avem nici un drept sa atentam la ele. Cauza a saptea: Multi dintre noi pot da un raspuns corect la intrebarea: “Ce-i aceea hrana?”. Hrana influenteaza in primul rand structurile campului uman. Omul asimileaza hrana prin prima chakra. Printr-o alimentatie corecta poate fi vindecat un om. “Si a spus Dumnezeu: iata, v-am dat tot felul de ierburi care imprastie samanta cata se gaseste pe intreg Pamantul si tot felul de pomi care fac roade si raspandesc samanta sa va fie de hrana.” In “Baghavat-Gita” se interzice consumarea hranei care a stat mai mult de trei ore dupa ce a fost gatita pentru ca este o hrana “murdara”, fiind buna doar pentru trup in ea nemaigasindu-se nimic pentru suflet. In hinduism exista notiunea de “carne necusera”. Este vorba despre carnea care contine sange si ea nu se foloseste in nici un caz la gatit. De ce? Sangele este pastratorul datelor despre viata corpului fizic, in el sta toata informatia privind bolile, simturile si trairile emotionale pe care le incearca animalele la taiere. Stramosii nostri erau mult mai destepti decat noi, cand se inchinau inainte de sacrificarea animalului, cerandu-i iertare pentru faptul ca erau nevoiti sa-l intrebuinteze ca mancare. In acest fel, ei blocau consecintele negative, pe care noi acum le inghitim fara sa ne pese. Se spune ca nu e bine sa citesti in timpul mesei. Mancatul cu cartea sau ziarul in fata, in fata televizorului, dezbaterile politice si familiale la masa pot traumatiza sufletul omului pentru ca in timpul mesei informatia trece liber in subconstient. Pe acest fapt este bazat ritualul impartasaniei, adica punerea in contact cu Dumnezeu. Daca insa, in timpul impartasirii, preotul se gandeste la treburile sale pamantesti, atunci contactul cu Divinitatea nu se realizeaza. In fiecare om exista un suflet, inceputul sacru, ceva omenesc si ceva animalic. In stare normala trupul trebuie sa primeasca hrana de la suflet, sufletul de la spirit iar spiritul de la Dumnezeu. Excluderea oricarei din aceste verigi este inadmisibila iar viata bazata doar pe principiul primitiv al imbuibarii trupului fara a da atentie si celorlalte verigi, reprezinta calea cea mai sigura spre regres. - See more at: http://anatolbasarab.ro/cauzele-care-duc-la-aparitia-bolilor-%E2%80%93-in-viziunea-lui-lazarev/#sthash.UFlhTYAi.iWQsTATg.dpuf

CORELATII ENERGETICE

LEGATURI ENERGETICE EZOTERICE

CORELATII ENERGETICE

LEGATURI ENERGETICE EZOTERICE

RUGACIUNEA "TATAL NOSTRU" INFLUENTEAZA SISTEMUL ENDOCRIN UMAN (viziune edgar cayce)

Tatal nostru, Care esti in ceruri - deschide glanda pituitara (glanda suverana a corpului)

sfinteasca-se Numele Tau, - deschide glanda pineala

vie Imparatia Ta, - deschide glanda tiroida
faca-se Voia Ta, (…)

precum in cer - deschide tiroida

asa si pe pamant - deschide timusul

Painea noastra cea spre fiinta
dane-o noua astazi - deschide gonadele (glande sexuale masculine si feminine)

si ne iarta noua greselile noastre
precum si noi iertam gresitilor nostri. - deschide suprarenalele

si nu ne duce pe noi in ispita, - deschide celulele lui Lyden care este un ansamblu de celule secretoare de hormoni, localizate sub ombilic si deasupra gonadelor

ci ne izbaveste de cel rau.- deschide timusul

caci a Ta este Imparatia, - deschide tiroida

si puterea - deschide glanda pineala

si marirea. - deschide pituitara (glanda suverana a corpului)
Amin.

Plexul solar este legat de suprarenale, centrul emotiilor, ii corespunde cuvantul “greseli” din rugaciunea Imparateasca - Tatal nostru